marți, 10 februarie 2015

Cel mai frumos cadou: timpul!

Timpul, din punct de vedere al filosofiei, este "un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcție". Bun, din această definiţie tragem concluzia că timpul reprezintă o resursă finită. Fiind o resursă finită, acesta trebuie organizat astfel încât să beneficiem de el. 

Foarte des aud expresia: "Nu am timp!"- cea mai plauzibilă scuză pe care o folosim cu toţii pentru a ne scuti de ceva. Noi gestionăm timpul, nu el pe noi, deci timp ar fi, dacă am vrea cu adevărat. Majoritatea oamenilor îşi "consumă" timpul pe ceea ce consideră ei mai important, însă sunt acele lucruri importante şi utile lor?

Un prims pas spre o schimbare în viaţa ta este să îţi organizezi activităţile şi timpul într-o aşa manieră încât tu să te simţi împlinit şi util. Totul constă într-un echilibru, nu te panica dacă oferi puţin timp şi unui lucru mai banal. A avea o viaţa prea strictă, te face să devii rigid, uitând cum e să acţionezi spontan şi creativ. 

Oferă-ţi ţie acest frumos cadou, timpul.


Da, acordă-ţi timp suficient şi ţie, uitând de expresia "timpul reprezintă bani", deoarece aceşti bani nu îţi vor umple golul pe care îl simţi în urma neîmplinirii tale sufleteşti. Ce înseamnă să îţi acorzi ţie timp? Înseamnă să faci ceea ce îţi place, să te rupi de realitatea aceasta iluzorie în care trăim şi să te conectezi la partea ta spirituală. Cum? Fă diverse exerciţii fizice, oferă-ţi momente de meditaţie, de cunoaştere a sinelui, vizionează un film motivaţional, o comedie, un film romantic, fă plimbări în natură, mergi cu bicicleta sau cu rolele, citeşte o carte bună, învaţă să cânţi la un instrument muzical, învaţă o limbă străină, râzi şi încarcă-te de energie pozitivă. Sunt multe forme de a folosi timpul pe care îl ai în favoarea ta. Orice acţiune care creează în urma sa o stare de dispoziţie bună este o acţiunea potrivită şi utilă. 

Un cadou drag pentru un om drag!

Da, şi timpul pe care îl acorzi unui alt om decât ţie reprezintă un cadou, dar nu orice cadou, un cadou preţios şi incomparabil cu oricare altul. Aşa că nu uita să mulţumeşti oamenilor care îţi oferă puţin din timpul lor şi fii la fel de binevoitor, dăruieşte-le şi tu timpul necesar. Timpul petrecut alături de cei dragi ţie are dublă conotaţie, el însuşi reprezintă atât un cadou pentru ceilalţi, cât şi un cadou oferit ţie, pentru că astfel tu înveţi cum să îţi manifeşti iubirea, solidaritatea, compasiunea sau multe alte stări pozitive, pe scurt: te dezvolţi ca om spiritual. 


Învaţă să fii selectiv în acţiunile tale, cântăreşte-le atât raţional, cât şi emoţional, adu-le la un numitor comun şi valorifică-ţi timpul astfel încât să nu neglijezi ceva ce ar putea provoca un efect negativ în viitor. Nu uita că "Nimic nu este întâmplător!", totul este descris prin cauză şi efect. Apreciază şi fii conştient de importanţa timpului, fă schimbarea potrivită pentru a deveni ceea ce ai fi dorit să fii. Este important să faci toate lucrurile la timpul potrivit, nu te grăbi, însă nici nu amâna.

Lasă-ţi raţiunea şi intuiţia să "comunice", oferă-le libera exprimare. Eliberează-te de prejudecăţi şi acceptă ideea că nimic nu este greşit, pentru că fiecare om vede doar ceea ce este pregătit să vadă, totul ţine de percepţie, chiar şi timpul. 

Sursă definiţie timp: http://ro.wikipedia.org/wiki/Timp

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu